„Eram oțelăriile Europei”. Combinatele siderurgice românești care au pus România pe harta oțelului
România a fost, în vremuri nu atât de îndepărtate, o importantă forță în siderurgie, cu combinate moderne și uzine emblemă care au tras România pe harta industriei grele europene. Articolul publicat pe Apuseni.info sub titlul „Eram oțelăriile Europei” evocă măreția unor unități precum Combinatul Siderurgic Călărași, iar istoricul siderurgiei naționale include actori celebri: Galați, Reșița, Hunedoara etc.
Combinatul Siderurgic Călărași – un simbol al tehnologiei avansate
Unul dintre cele mai moderne combinate ale epocii comuniste, Combinatele Siderurgice Călărași, a fost inaugurat în 1979, cu tehnologii avansate pentru vremea respectivă. El a reprezentat vârful industriei siderurgice românești în epoca respectivă.
Colosii siderurgici ai Vestului: Galați, Hunedoara, Reșița
Combinatul Siderurgic Galați
- Producția a început în anii ’60; inaugurarea oficială a avut loc în 1966, iar producția integrată a fost lansată în 1968.
- În deceniile următoare, combinatul a fost cel mai mare din România, musai pentru economia națională, dar, după 1989, a suferit pierderi majore de personal și de producție. În prezent, este cunoscut sub numele de Liberty Galați, după numeroase schimbări de proprietate.
Combinatul Siderurgic Hunedoara
- Uzina a avut originile în Austro-Ungaria, în anii 1880, și a evoluat în centrul industriei grele românești. A atins apogeul producției în deceniile 1960–1980.
- După 1989, producția a scăzut drastic, iar complexul a fost privatizat, devenind parte din Grupul ArcelorMittal.
Uzinele din Reșița
- Cu o tradiție industrială începută în 1771, Reșița Works (combinat + companie de utilaje) a fost un pilon industrial vital încă din secolul al XVIII-lea.
- A evoluat timp de peste două secole, integrând uzine, furnale, unități de laminare și ateliere mecanice. După 1989, a trecut prin restructurări și privatizare, rămânând un simbol al metalurgiei românești.
Transformări profunde după 1989
Tranziția către economia de piață a adus privatizări, restructurări majore și declin al producției pentru majoritatea combinatelor. Trei mari combinate – Galați, Reșița, Hunedoara – reprezintă simbolic excelența industriei grele românești, dar au trecut printr-un proces dificil de adaptare.
Statistic, în 1989, siderurgia românească dispunea de o capacitate instalată de aproximativ 18 milioane tone de oțel pe an, cu o producție reală de circa 13,4 milioane tone. Actualmente, aceste niveluri au scăzut semnificativ, ca urmare a modernizărilor insuficiente, competiției globale și schimbărilor economice.
Combinatul Siderurgic Călărași, alături de uzinele din Galați, Hunedoara și Reșița, au reprezentat cândva măreția industriei românești – prin capacitate tehnică, producție și impact economic. Azi, multe dintre acestea sunt private, restructurate, diminuate sau funcționale doar parțial. Totuși, ele rămân martore ale erei industriale de apogeu a României.
