Fane Spoitoru plânge în ceruri: Interlopii de astăzi se amenință ca fetițele prin live-uri pe net

Anii au trecut și până și industria șmecherilor lasă de dorit. De la scandalurile provocate de interlopii anilor `90 pe străzile din Capitală, fetițele cu steroizi de la sală au ajuns să facă live-uri pe facebook ca să rezolve problemele între „clanurile rivale”.

Măcar așa avem parte, noi cetățenii, de mai puțină violență. Nici interlopii nu mai sunt ce au fost.

Cine a fost Fane Spoitoru?

În rândurile care urmează, redăm doar pasajele mai importante din confesiunea incredibilă a lui Ion Țițisor, zis Fane Spoitoru, așa cum a fost publicată ea de ziarul Evenimentul Zilei (preluat online de wowbiz.ro), în timp ce celebrul interlop se refugiase în Canada de frica autorităților române.

„M-am nascut in cartierul Dudesti din Bucuresti, pe data de 5 iunie 1959, intr-o familie de muncitori simpli.In clasa a saptea, la 13 ani, m-am apucat de box, trecand pe la mai multe cluburi: Progresul- antrenori Lungu si Vasilov, Rapid, Olimpia Constructorul- antrenor Tomescu, Steaua.

Dupa 5 ani de sport, in anul 1977, a trebuit sa ma las de box deoarece la o nunta m-a injunghiat Mures, un tigan din Progresul.

Am stat mult timp in spital, deoarece imi fusese atins un plaman. Atunci am intrerupt si scoala. Dupa ce m-am insanatosit, m-am angajat ca muncitor, mai intai la Gostat si apoi la Intreprinderea Prestari Servicii (IPS), unde maica-mea era stergatoare de vitrine.

Ion este numele de familie, iar Titisor este prenumele. Nasa mea de botez, care a murit, era o romanca pe care o chema Stefania. La botez mi-a mai fost adaugat si numele de Stefan. De aici, Fane. Spoitoru vine de la ramura tiganilor din care fac parte.

In afara de spoitori, cei care cositoresc tingiri si cazane, sunt mai multe ramuri: caldarari, bidinari, ursari, boldeni, cocalari.

Cum m-am lasat de box, au inceput belelele. Eu am crescut in anturajul mai putin sanatos de pe Calea Mosilor, dar am invatat un lucru: pentru mine prietenia este sfanta. Din pacate, am tras multe de pe urma prietenilor. In anul 1977 am fost arestat cu niste prieteni care furau din buzunare.

Am stat o luna si cinci zile la Jilava, scapand datorita unui decret dat de Ceausescu. In 1978, de-abia ma angajasem, desi eram nevinovat ca si prima data, doar pentru ca anumiti „prieteni”, carora nu le dau numele, au declarat ca am fost cu ei, am fost arestat din nou pentru complicitate la furt din buzunare. Am facut un an si sase luni. Am iesit in ‘80. Dupa cinci luni am fost din nou inchis un an pentru complicitate la furt particular.

Degeaba strigam eu ca-s nevinovat, militienii o sustineau pe-a lor: „Ai fost cu ei!!!” In anul 1982 am fost arestat cinci luni pentru trai parazitar, conform articolului 153. Nu aveam serviciu in acea perioada. In 1982 am mai facut patru luni pentru acelasi motiv. In 1983, am primit patru ani si jumatate pentru operatiuni cu mijloace de plata straine. (…) Cand au venit sa ma ridice, erau vreo doua masini de militieni, am fugit pe bloc.

Aveam o garsoniera la Ozana, in Balta Alba. Le-a spus femeia de serviciu unde sunt, m-au prins, m-au bagat in lift, dar la parter am reusit sa-i pacalesc si am rupt-o la fuga. In plina strada, plutonierul Ene a tras un incarcator intreg si un glont m-a nimerit in piciorul drept. Am facut trei ani din condamnarea primita!

In 1987, Mircea Merisanu, un prieten, si Aurel Popa, un locotenent de la Circa 4 Militie, m-au luat cu o masina spunand ca au nevoie de mine. Am ajuns la o adresa si mi-au zis: „Stai in masina ca avem putina treaba”. Pe urma am aflat ca au intrat peste familia doctorului Nutu, fratele generalului Nutu, si au jefuit-o de bani si aur. Atunci n-am stiut nimic. Cand ne-a prins, degeaba doamna Nutu a declarat ca n-am participat la taharie, toti trei am primit cate 14 ani, din care am facut doi ani si doua luni pentru ca a venit Revolutia si FSN-ul a dat un decret in luna februarie 1990. In total am facut 12 ani puscarie inainte de 1989. Continui sa afirm ca si atunci, si-n anii care au urmat m-au distrus prietenii. Niciodata n-am avut prieteni cu adevarat si nici nu cred ca o sa am. Multi s-au folosit de numele meu pentru multe lucruri murdare.

Eu am facut botezul la restaurantul Casei Poporului, nu in toata Casa Poporului, cum poate gresit s-a inteles, adica acolo unde au mai organizat petreceri si multi altii, dintre care amintesc doar cativa sportivi celebri: Hagi, Prodan, Nadia. Dintre toti insa eu am fost cel mai mediatizat. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca daca sunt tigan n-aveam  dreptul… Mai tin sa precizez ca oamenii politici prezenti n-au fost invitati de mine. Botezul a fost anuntat in presa si multi au  dorit sa fie prezenti.

Dupa eliberarea din februarie 1990, am plecat imediat in Germania, unde am facut bani din afaceri. Subliniez ca pina la episodul „Vox Maris”, din 1992, n-am fost inchis. M-am intors in tara in 1991, mi-am cumparat casa, masina, dupa care am plecat din nou ca sa-mi continui afacerile. In ianuarie 1992 am preluat Cafeneaua Veche din Bucuresti, in care am investit bani seriosi impreuna cu asociatii mei George Niculescu, zis Taca, si Paul Cornateanu. Am mai cumparat 10 autoturisme Dacia, cu care am deschis o linie de taxiuri, am preluat impreuna cu Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, barul Intercontinental din Olimp si am deschis cu Taca o sala de jocuri mecanice. Totul cu banii cistigati in strainatate. Cam astea au fost sursele mele de venituri. Inaintea „episodului Vox Maris”, cum il numiti dumneavoastra, care mi-a marcat intreaga viata, lucram la firma domnului Ion Baicoianu, care-si avea sediul undeva pe langa Gara de Nord. Era o firma particulara care asigura servicii de protectie si paza la diversi demnitari si oameni de afaceri care veneau din  strainatate. In aceasta firma am avut multi colegi care lucrasera in structurile vechii Securitati. La un moment dat am ajuns sef de paza, cel care coordona diversele brigazi mobile care asigurau protectia unor personalitati venite la Bucuresti” zice Spoitoru în interviu.

Despre celebra bataie de la Vox Maris: “Nici n-am ajuns bine ca am primit un spray in figura. Am iesit afara la aer si am stat putin sa-mi revin, ca nu mai vedeam. Apoi m-am indreptat catre masina sa plec, insa baietii m-au ajuns. Nu terminasera treaba. Unul, Dan Gogiu, a venit si mi-a dat cu piciorul in portiera, dupa care a scos din nou spray-ul. Era clar ca incerca sa ma provoace. M-am lasat in jos. Stiam ca am o sabie in masina pe care o primisem cadou in ziua aceea. Speram sa-i sperii ca sa ma lase in pace si sa pot pleca. Ceea ce s-a intamplat cand am reusit sa iau sabia. Cel care dadea cu picioarele in portiera a fugit. Am facut citiva pasi dupa el. Cand m-am intors, Nelu Florea, despre care am auzit mai tarziu ca era ofiter de politie, a aparut cu pistolul in fata mea si, fara sa someze, a tras. Mai intai in picioare, recunosc, doua gloante. Dupa care alte trei in abdomen si unul in clavicula. Norocul meu a fost ca am reusit sa-l lovesc cu sabia peste mana, ca tragea de nu se mai oprea. Imediat dupa ce l-am lovit a-ncetat sa mai traga. Prietenii mei au sarit din nou: „Ce vreti, ma, vreti sa-l omorati? Lasati-l, ma, sa-l ducem la spital”. M-au urcat in masina si am plecat. Langa sofer, un prieten de-al meu, s-a urcat si Dan Gogiu. Ca sa fie sigur ca o sa mor, cred. Aveau o misiune de indeplinit. Eram constient inca. Cind l-am vazut, i-am zis: „Ah, tu ai provocat tot  scandalul. Trebuie sa mergem la politie”. Habar n-aveam eu atunci ca el e de fapt politist. „Trebuie sa mergem la politie. Nu trebuie sa-i dam drumul”, le-am zis prietenilor. Cand a vazut ca se-ngroasa gluma, la un stop, Gogiu a sarit din masina si dus a fost. Apoi eu am ajuns la Urgenta, dupa care nu mai stiu nimic”.

M-au luat si m-au dus la Spitalul de la Jilava, unde m-au aruncat singur intr-o celula. Noroc cu Nicu Ceausescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, care a venit si s-a luat de politisti: „Dati-i, ma, jos catusele. Vreti sa moara chinuit? Macar lasati-l sa moara singur!”. S-a format apoi o comisie din care facea parte si doctorul Patrut de la Spitalul Fundeni, caruia-i urez si pe aceasta cale multa sanatate, lui si familiei lui. A fost singurul care a avut curajul sa ma opereze. Politia si procurorul Befa au incercat sa-l impiedice: „Nu-l opera p-asta. Daca nu-i reuseste operatia te omoara tiganii”. Doctorul Patrut insa nu s-a speriat si m-a operat la Fundeni. Daca nu era dansul muream! Nimeni nu voia sa se uite la mine. Spitalul era impanzit de politisti. Nici Al Capone daca era acolo nu era asa de bine pazit. In fiecare tura se schimbau peste o suta de politisti. Pe fiecare etaj erau cate zece- cincisprezece. Erau postati o gramada in jurul spitalului, de-am ajuns sa ma-ntreb: „Ce-am facut frate, am omorat vreun presedinte?” Stiam doar ca am vrut sa ma apar. Doctorul le-a spus: „Domnule, nu se poate ca politia sa stea inauntru cand fac operatia.” „Nu, asa avem ordin”- a venit raspunsul. Si-au stat politistii in sala cat timp am fost operat, opt ore si jumate. Mi-au trebuit 10 litri de sange. Au venit toti tiganii sa doneze sange pentru mine. De ce? Daca eram un baiat rau, vreo jigodie, nu venea nimeni! Dar stiam ca n-am facut rau nimanui.

Toata viata trebuie sa iau medicamente pentru subtierea sangelui pentru ca am cateva artere si vene din plastic. Orice doctor din lumea asta poate confirma acest lucru. De aceea am fost eliberat pe caz de boala, conform articolului 303, prima data, patru luni. „Baietii” credeau ca o s-o mierlesc in mod sigur si nu voiau sa cada vina pe ei. Mai bine mor „afara”. Apoi mi-a fost prelungita „detasarea” cu doua luni si apoi cu sase luni si apoi cu un an. Timp in care am fost mai mult in spitale, am suportat alte operatii.

Povestea Lui Fane Spoitoru – Capul lumii interlope (VIDEO)

Florin Salam îi cânta lui Fane Spoitoru și Miron Cozma „Au fost zile-n viața mea”