În Ajunul Crăciunului porneau la colindat „pițărăii”, care purtau un băț de alun, numit „colindeț”
În Ajunul Crăciunului, în satul tradițional, porneau la colindat „pițărăii”, copii colindători sau „corindători”. Ei purtau un băț de alun, numit în aproape toate zonele Transilvaniei „colindeț” și erau organizați asemănător „cetei junilor”.
În județul Cluj, în localitatea Mihăiești, era îndătinat ca „pițărăii” să se formeze în două cete, care se adunau la câte o gazdă, încă din Postul Crăciunului, pentru a învăța colindele. Cu o zi înainte de a porni la colindat, grupurile își pregăteau hainele groase „uioșele”, țesute din lână și cojoacele, cioarecii și opincile.
În această zonă, la capătul de sus al „colindețului” se agăța un bănuț, care suna atunci când copilul colindător lovea bățul de pământ, în timp ce făcea urările pentru gazdă.
În traistele de lână, îmbăierate după gât, adunau „plata colindatului”: colăcei, mere, nuci, alune. De multe ori, darurile erau aruncate pe pământ, în zăpadă, iar copiii se repezeau să le adune. Acest gest, potrivit etnologilor, constituia, în realitate, un rit de fertilitate, ce amintea de semănatul grânelor și culesul roadelor.
La final, copii rosteau „mulțămita”, o urare de belșug pentru noul an:
„𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑚𝑖-𝑜 𝑑𝑎𝑡 𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑡̦𝑢’
𝐹𝑖𝑒-𝑖 𝑚𝑎̆𝑟𝑢’ 𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑒
𝑆̦𝑖̂ 𝑝𝑜𝑖𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑗𝑖𝑡̦𝑎̆𝑙𝑒
𝐶𝑎 𝑠-𝑎𝑣𝑒𝑡̦’ 𝑛𝑜𝑟𝑜𝑐 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑒 !
𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑚𝑖-𝑜 𝑑𝑎𝑡 𝑛𝑢𝑐𝑢𝑡̦𝑎
𝐹𝑖𝑒-𝑖 𝑛𝑢𝑐𝑢’ 𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑑𝑒 𝑛𝑢𝑐𝑖
𝑆̦𝑖̂ 𝑝𝑜𝑖𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑗𝑢𝑛𝑐𝑢𝑡̦’…”
Din volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, autor Maria Bocșe, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
