Munții Metaliferi, ținutul de aur al României: Galerii miniere coborau spre adâncul pământului, formând uriaşe labirinturi subterane
foto: wikipedia.org
Munții Metaliferi sunt o grupă montană a Munților Apuseni aparținând lanțului muntos al Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Poienița, cu 1.437 metri.
Munții Metaliferi încep, în vest, de la Culoarul Căpruța-Slatina de Mureș-Gurahonț și se termină, în est, la Valea Ampoiului (de la Alba Iulia la Zlatna), după care pătrund spre nord în bazinele superioare ale văilor Ampoiței, Galdei și Stremțului (toate aceste văi taie, spre aval, barele calcaroase ale Munților Trascău, formând impresionantele sectoare de chei), venind în contact cu Munții Trascăului pe o linie ce începe aproximativ la Zlatna și se continuă pe la Întregalde până la Sălciua de Jos (pe Arieș). În nord, limita ajunge la Depresiunea Brad (Crișul Alb), apoi trece prin Pasul Buceș (Vâlcan, 725 m) și se continuă pe văile Abrudului și Arieșului, iar în sud muntele este limitat de Culoarul Mureșului, între Căpruța și Alba Iulia.
În Munţii Metaliferi, lanț montan component al Munților Apuseni, zăcămintele metale preţioase au fost exploatate încă din antichitate, din perioada Daciei romane. Începând din Evul Mediu, în ţinutul greu accesibil, familiile minerilor, veniți din toată țara, au construit numeroase sate care erau așezate în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.
Minele s-au dezvoltat în ritm alert începând din secolul al XVII-lea, la fel și localităţile miniere precum: Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele.
„La sfârşitul secolului al XIX-lea zone ca Săcărâmb şi Brad beneficiau de cele mai performante instalaţii de prelucrare a minereului din Europa acelor vremuri.
Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur virgin.
Galeriile miniere au început să se extindă la sute de metri adâncime, spre măruntaiele pământului, formând uriaşe labirinturi subterane. Unele mine s-au dezvoltat, în jurul lor fiind construite topitorii, uzine de preparare, mori de măcinare, ateliere metalurgice. Toate au început să fie închise definitiv de la sfârşitul anilor ´90, iar un deceniu mai târziu nicio veche exploatare minieră din ţinutul metaliferilor nu mai funcţiona. În prezent, unele perimetre miniere au fost concesionate în zonă, pentru a fi înfiinţate noi exploatări” conform jurnalistului Daniel Guţă – adevarul.ro
