(OPINIE) Voicu Ienci: 24 Ianuarie 1859 – o unire precum la Radio Erevan
La 24 ianuarie 1859, doua entitati statale autonome Imperiului Otoman decideau o uniune de facto, nu de jure, prin dubla alegere a unui principe. A fost un moment, un jalon al unui proces indelungat, finalizat abia sub domnia principelui Carol I, fauritorul independentei si intemeietorul Regatului peste mai mult de doua decenii.
Unirea cea Mica, de fapt autenticul proces de formare a statului national -momentul 1918 fiind rezultatul principal al actiunii concertate si directe a deja existentei entitati statale, a declansat un intreg lant de probleme nerezolvate inca, deficiente care sapa inca la temelia statului national si a constiintei nationale.
In primul rand, de ce capitala la Bucuresti si nu la Iasi? La momentul Unirii, Iasiul era cel putin la fel de pregatit sa preia acest rol, din punct de vedere al infrastructurii, dar si sub aspectul faptului ca, in comparatie cu Valahia, Moldova era mult mai dezvoltata economic, surclasand la toti indicatorii mai saracul si subdezvoltatul teritoriu de la nord de Dunare, pana la Carpati.
Cred ca geopolitica momentului a determinat aceasta decizie. Alaturand Moldovei romanesti actuale Basarabia si Bucovina, ati observa ca Iasiul este asezat chiar in centrul Moldovei medievale, o pozitionare care ii intareste rolul si argumentele.
Din pacate, la momentul Unirii, Moldova era lipsita de jumatate din teritoriu prin actiunile diplomatice si militare ale Imperiului Tarist si Imperiului Habsburgic, nemaicontand politic, desi isi pastra o relativa forta economica.
Noua conjunctura facea capitala Moldovei mult prea expusa geografic influentei rusesti si mult prea indepartata de Viena si, mai ales, de Istanbulul suzeran.
Bucurestiul, in aceste conditii, in vecinatatea imediata a turcilor si austriecilor, cu pozitia strategico-militara defavorabila unei aparari eficiente si, prin aceasta, convenabila ambelor puteri, a reprezentat compromisul ideal, de care, mai apoi, a profitat o clasa politica formata aproape exclusiv din nobilimea munteana si olteana.
Moldovean cu un trecut de cariera politica si administrativa la confluenta Tarilor Romane, Alexandru Ioan Cuza s-a lasat relativ usor tributar, cu preponderenta intereselor sudului, la aceasta contribuind si firea oarecum duplicitara, cameleonica si oportunista, de supravietuitor politic, a principalului colaborator si sfatuitor moldovean -Mihail Kogalniceanu.
Fara indoiala, acesti doi barbati de stat raman providentiali momentului istoric de dupa 24 Ianuarie 1859, sunt personalitati imense, care au conditionat si facilitat nasterea Romaniei moderne, care au influentat decisiv directia de afirmare a natiunii romane. Totusi, asemeni tuturor personajelor de prima marime care conteaza, raman cu lumini dar si umbre ale propriei conduite si, mai ales fata de Moldova si propriile interese ale acesteia in uniunea nou creata, cu insuficiente evidente in protejarea lor, cu vina inclinarii balantei de putere spre clasa politica valaha, beneficiara a unor personalitati puternice, calite in focul revolutiei de la 1848.
Epilogul domniei si reformelor lui Cuza este si epilogul amar al Unirii pentru soarta teritoriilor moldovenesti si a Iasiului. Carol I nu putea altfel decat sa continue ceea ce deja se prefigurase si incepuse, cu atat mai mult cu cat artizanii inscaunarii sale au fost munteni. Balanta puterii si dezvoltarii a inclinat definitiv spre Bucuresti, Moldova si Iasiul „beneficiind” de repetate promisiuni si programe economice neonorate, spoliere organizata si chiar ostilitate administrativa. Putem spune ca sudul si capitala actualei Romanii, departe de a fi beneficiat de un proces legitim si natural de dezvoltare, si-a bazat evolutia pana la Primul Razboi Mondial pe saracirea, aducerea in stare de irelevanta economica, a celei care pornise in demersul Unirii ca principal pol si argument de dezvoltare -Moldova.
In momentul actual, unul dintre principalele raspunsuri si pericole aduse argumentelor si cauzei nationale, idealului de unitate, il reprezinta tema „moldovenista”, idealul speculat inca din perioada tarista si rafinat de bolsevici, al unei Moldove mari si separate.
Nimic nu se construieste fara sa existe argumente si emotii larg impartasite social.
Din pacate, moldovenismul si-a regasit argumentele -si nu putine sunt temeinic documentate si detin baze solide, tocmai in actul de la 24 Ianuarie, declansator al unor procese nefaste, al unor greseli si dezechilibre nocive pentru soarta dezvoltarii si afirmarii romanilor dintre Carpati, pana la Prut si, mai apoi, pana la Nistru.
Un eveniment asteptat, dorit, idealizat ca panaceu al problemelor si fundament al realizarilor viitoare, a esuat in dezamagire si resentiment, chestiuni care inca ameninta coeziunea si insasi fiinta nationala, ideea de unitate a romanilor.
Departe de a fi fost rezolvata, reteta inventata la Bucuresti in anii de dupa Unire, a fost aplicata, cu mai putin succes -cred, datorita tocmai existentei si afirmarii pe plan international, ca zone de interes separate de politica generala a statului roman, a puternicelor minoritati maghiare si germane, si in Transilvania. Paradoxal, lupta maghiarilor si sasilor impotriva administratiei de a Bucuresti a determinat integrarea mai buna si pe baze mai solide a Ardealului. Confruntat cu forte redutabile si bine sprijinite international, Bucurestiul a inteles mai devreme si mai bine cum sa tempereze, sa echilibreze integrarea, cum sa evite greselile si vina istorica fata de Moldova, macar partial.
Rezultatul atitudinii duale si arogante a capitalei fata de provincii il regasim in starea de lucruri a anului 2022, fiind complet si evident ilustrat in gestionarea marilor proiecte de infrastructura.
In timp ce intre Cluj, Timisoara si Sibiu circulam binisor pe autostrada, strapungerea muntilor si jonctiunea rutiera cu Pitestiul fiind un orizont optimist, Iasiul si intreaga Moldova nu beneficiaza de macar un kilometru de autostrada.
Politic, in timp ce Clujul imparte tot mai hotarat puterea si influenta in institutiile de stat si in principalele partide cu sudul bucurestean, Moldova a ramas inca la stadiul unor baroni locali si trimisi parasutati in functii secundare.
Sa ne mai miram ca zona Moldovei resimte inca subdezvoltarea economica si frustrarea indepartarii de facto de un centru nepasator si cinic raportat la nevoile fundamentale si imediate ale unei intregi provincii istorice constitutive?
Sa ne mai miram ca in judetele Moldovei elita locala isi indreapta copiii tot mai mult spre studii universitare la Cluj, Oradea sau Timisoara, in dauna Bucurestiului si, uneori, chiar a Iasiului? Sa ne mai miram ca romanii moldoveni isi doresc tot mai mult autostrada spre Targu-Mures si spre granita de vest decat spre capitala tarii?
Tendintele sociale sunt reflectia unor stari obiective, nu de putine ori avand legatura cu economia, aceasta fiind influentata de viziunea si decizia politica a centrului.
De 163 de ani, atitudinea Bucurestiului fata de Iasi si Moldova in general este cea a ocupantului, a stapanului, a spoliatorului, care, parca, nu are constiinta fraternitatii, egalitatii si unitatii, care practica solidaritatea ca retorica si nu ca fapta.
Aniversam in fiecare an Unirea, vorbind despre unitate si solidaritate, despre mostenirea lasata de inaintasi in fapta si cuvant, fara a sta prea mult sa gandim ca uneori, odata cu idealuri, mostenim greseli si inechitati organice, de natura sa anuleze insasi valoarea si dainuirea nazuintelor ultime si esentiale.
Intr-un astfel de moment, e cazul sa recunoastem ca statul roman are o vina istorica fata de componenta moldava a sa, o vina ce necesita reparatii urgente pentru ca intregul ideal national sa fie salvat.
Vorbim despre Unire privind la un secol si jumatate de impilare si nedreptate. Mai mult, ne facem un act de credinta din a declara idealul reintoarcerii Basarabiei la patria mama.
Domnilor din palate si institutii din minunata si sublima capitala, faceti autostrada de la Iasi la Cluj si la Bucuresti, prelungiti autostrada de la Iasi pana la Chisinau si veti avea Unirea aceea, pe care o sarbatoriti cu fanfare, discursuri si coroane!
Pana pastrati lucrurile asa cum sunt acum, pana nu intelegeti ca unitatea pretinde echitate si solidaritate, pentru romanii traitori in zona Moldovei, actul de la 24 Ianuarie 1859 este o unire precum in bancurile de la Radio Erevan. Nu li s-a dat, ci li s-a luat.
Despre Voicu Ienci
Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.
Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie.
