(OPINIE) Voicu Ienci: Taraba de interese geopolitice pe Nistru. Un deceniu pierdut pentru cauza nationala si un pact Ribbentrop-Molotov prelungit

Prin acordul de la Meseberg, din 2010, Germania si Rusia stabileau sa faca din Transnistria si Republica Moldova obiectul propriilor negocieri directe si exclusive, peste Romania si, mai ales, peste Statele Unite ale Americii.

Bineinteles, ceea ce partile au convenit e componenta unei relatii mult mai largi, geopolitice si, mai ales, economice, materializata intr-o simbioza de decenii, care astazi se dovedeste a fi constituit baza dezvoltarii si preeminentei economiei germane in Europa.

Chestiunea este foarte clara si se vede din avion. Succesul economic german s-a bazat exclusiv pe materia prima si energia ieftina, la pret preferential, rusesti. La randul sau, Rusia si-a stabilit dealerul de baza a vanzarilor si propagarii intereselor sale in Europa, un fel de proxi economic in razboiul pregatit si mocnit vreme de un deceniu cu Statele Unite pe campul de batalie al continentului nostru.

Statele Unite au inteles de timpuriu aceste tendinte, dar nu au putut raspunde imediat noilor provocari, lipsindu-le parghiile necesare, avand nevoie sa le construiasca si sa le faca functionale, toate acestea in paralel cu actiuni determinate germano-ruse in vederea implementarii termenilor acordului de impartire a unei dominatii de factura geo-politica.

In chestiunea moldoveneasca si transnistreana post-Meseberg, ce au reusit americanii sa faca a fost sa sprijine timp de patru ani regimul Basescu in Romania, bazandu-se pe un presedinte plin de defecte, dar cu curajul nebun al jucatorului de poker, care nu paraseste masa nici macar atunci cand totul ii pare a fi defavorabil. In consecinta, axa Washington-Londra, pe care Traian Basescu o stabilise ca reper al mandatelor sale capata sens, intelegere si consistenta, la fel cum mesajele unioniste determinate ale Cotroceniului, laolalta cu pozitiile transante ale presedintelui in politica UE, constituie dovada clara ca in acel moment Romania intelegea sa se inscrie pe coordonate clare, de rezistenta si contestare a proiectatei ordini germano-ruse.

Sa nu uitam ca, in perioada respectiva, USL inventeaza in contrapondere basesciana doua figuri emblematice, afirmate dupa 2010, dintre care, la final va ramane doar una singura -posibil cea considerata ca fiind mai loiala si angajata proiectului ruso-german: Klaus Werner Johannis si Victor Ponta.

Acestia doi vor coordona un proiect politic de inlocuire a influentei si actiunii USA in zona cu influenta directa a cancelarului german Angela Merkel.

Nu cred ca se poate stabili un semn de egalitate intre cei doi. In timp ce Johannis, in virtutea originii si relatiilor directe la varful Germaniei, poate fi considerat un agent de influenta si actiune directa a acestui stat, relatia germanilor si rusilor cu Ponta s-a dovedit una de presiune, de etapa conjuncturala, determinata de realitatea clara si obiectiva ca PSD este cea mai mare si puternica structura politica romaneasca, fara de care nu puteau fi parcursi pasi in directia insturarii controlului german asupra Romaniei.

De aici reiese si indoiala si sovaiala unui Victor Ponta, exotica gandire si actiune externa proprie, separata de cea a presedintelui, aparenta apetenta si seductie pentru o perspectiva chineza ca necesitate si solutie la contracararea unui fenomen, ce tindea a deveni ireversibil spre finalul anului 2014.

Ponta si-a indreptat ochii spre China pentru ca nu a reusit -faultat fiind de Basescu, sa isi construiasca o relatie cu SUA, nu a putut de Klaus Johannis sa negocieze cu Germania si sa deschida un dialog cu UE, iar cu rusii nu avea un obiect real de negociere iar orice deschidere l-ar fi situat inafara unor interese politice fundamentale ale Romaniei.

Treptat si prin jocuri politice pesediste interne, Victor Ponta a fost transformat in dispensabil si irelevant pentru cel mai mare partid din Romania, prin accederea in ecuatia reala a puterii in PSD, a unor oameni ce promiteau loialitate intereselor si preponderentei germane.

Ca asa au stat lucrurile o dovedeste succesul suficient de surprinzator al lui Klaus Johannis la prezidentialele din 2014 in confruntare cu Ponta si debarcarea acestuia din urma de la sefia guvernului si presedintia PSD in toamna 2015.

Aplicarea pactului geopolitic Meseberg, a impartirii influentei exclusive germano-ruse in spatiul dintre Prut si Nistru in anii urmatori este marcata de modificarea radicala a tonului institutiilor Romaniei in dilema unirii cu Moldova, inlocuirea discursului unionist neechivoc cu varianta soft si neangajanta a unei ipotetice reuniri in cadrul unei Uniuni Europene pana la Nistru. De asemenea, prezenta militara rusa in Transnistria a beneficiat de o adevarata batista pe tambal pusa si cu ajutorul Bucurestiului, care a preferat sa ignore pana la negare o problema de securitate directa, nerezolvata si amenintatoare in toti acesti ani.

Se pare ca prizonieratul de cel putin opt ani al Romaniei in sfera exclusiv germana, a impus ca necesitate o tacere diplomatica si reducerea motoarelor unei integrari ce ar fi trebuit in mod normal sa accelereze. Basescu facuse prea mult si prea determinat, iar ceea ce urma trebuia realizat cu prudenta respectarii liniilor de demarcatie trasate la Berlin si Moscova.

In tot acest timp, in stanga Prutului s-a succedat o garnitura de presedinti ambigui si preocupati de conservarea echilibrului influentei germane si ruse, in timp ce patronau si potentau politic oligarhii si grupuri de interese reflectand intocmai demarcatiile intelegerilor ruso-germane.

Ceea ce reuneste mandatele lui Lupu, Timofti sau Dodon sunt doua lucruri:
-exacerbarea asazisei independente a republicii cu proiectie obligatorie in ce priveste o Romanie abordata bivalent: sa ne dati permanent pentru ca suntem frati, dar sa ne delimitam de voi in virtutea unei asazise unicitati moldovenesti;

-subminarea, blocajul politic si demonizarea sistematica a oricaror forte politice unioniste din Republica Moldova, la pachet cu declararea de personae non grata si vanarea efectiva a activistilor politici romani pentru unire.

In tot acest timp, presedintii si sefii de guverne moldoveni au zambit, dupa imprejurari Germaniei deghizata in UE sau Rusiei, preocupati sa respecte mereu niste linii ale echilibrului de interese, au normalizat o relatie cu ocupantul rus transnistrean, la randul lui, regimul marioneta de la Tiraspol primind propriile instructiuni si jucand propriul rol intr-o ordine politica prestabilita de afara, preocupat fiind sa nu deranjeze sensibilitatile Chisinaului decat in masura necesara sustinerii propriei existente si perpetuari.

As zice ca 2010-2022 reprezina deceniul unei convietuirii perverse, al unei paci conjuncturale pe Nistru, dictata in numele unor interese straine si indepartate, o consecinta a unei geopolitici continentale.

Alegerea Maiei Sandu in 2020 la presedintia Republicii Moldova e un act in spiritul si litera intelegerii ruso-germane de la Meseburg, cu binecuvantarea Moscovei si Berlinului. Nimic nou, aceeasi atitudine bivalenta a inceputului de mandat, aceeasi delimitare sistematica fata de Romania si de interesele ei in regiune, acelasi moldovenism sovin si aceeasi afirmare obraznica a independentei de opereta cu bataie directa spre Bucuresti si spre fortele politice romanesti cu program unionist. Nimic bun pentru Romania, doar sa cerem sa ni se dea in mod firesc, cum si cand vrem noi, pentru ca suntem problema si datoria lor atata timp cat avem de primit.

Intre timp a venit pandemia …

Si multe au trebuit a fi rescrise in Europa, cu atat mai mult cu cat Angela Merkel ajunge la finalul carierei politice in cel mai nepotrivit moment pentru Germania, fiind inlocuita de un epigon mult sub calitatile si forta ei politica, o umbra obscura si nevolnica dupa standardul ultimilor cancelari germani, pe numele lui Olaf Scholz.

Si parca nu era suficienta criza de leadership germana, ca urmeaza revirimentul american angajat in criza ucraineana, mult peste puterile si decizia unei Germanii insuficient de rezilienta la criza pandemica, incurcata si atacata de o politica de imigratie falimentara si iresponsabila (o bomba cu ceas lasata de catre Angela Merkel istoriei urmatoarelor generatii, care ticaie din ce in ce mai tare) si neputincioasa intr-o afacere prea mare pentru ea, cu certe implicatii nucleare, de securitate si de schimbare a paradigmei relatiilor internationale.

In noua realitate de dupa 2022, Germania se vede nevoita in mod necesar sa cedeze propria pozitie preponderenta in Europa in favoarea Statelor Unite ale Americii, singura capabila de acum incolo sa gestioneze un context incins si complicat, un razboi cald, care ameninta in primul rand economia germana si interesele vitale in Est ale acesteia.

Prin urmare, ramasi orfani, actorii jocului politic ruso-german in aceasta parte de lume s-au vazut nevoiti sa schimbe macazul si, implicit, sa apeleze la noul stapan -SUA.

Se pare ca pionul german reinventat peste noapte in Stars and Stripes, pe numele lui Klaus Werner Johannis, nu a gasit deschiderea necesara unui sprijin pentru continuarea carierei politice la administratia Biden. Asa cum o arata faptele, orice tentativa de a inhata un post de conducere in vreo institutie internationala i-a fost refuzata, desi individul a inteles sa pluseze in dezavantajul si dauna statului Roman oricat si oricum.

Pe de alta parte, se pare ca o Maia Sandu rebranduita si inca sustinuta de ramasitele influentei germane, ramane necesara si utila pentru o vreme, intr-o ecuatie ce urmeaza a fi reluata candva, in viitorul nu foarte indepartat, dar din care Germania urmeaza a fi exclusa fara indoiala si fara a putea face ceva. Distrugerea North Stream este un semnal clar ca Germania nu mai poate insemna nimic in viitoarea constructie geo-politica europeana, ulterioara incheierii razboiului ucrainean, ca economia sa nu mai poate si nu va putea conta in urmatoarele decenii, chiar cu riscul prabusirii intregului sistem economic al UE.

Imperativul zilei, pe care il traim si il simtim in alunecarea drastica la vale a cresterii economice si bunastarii europenilor, e „mai bine sa piara Europa cu totul, decat sa se ridice Germania” pe o noua relatie profitabila cu ursul rusesc. Pentru aceasta, indiferent de consecinte, SUA da toate semnele ca nu intelege sa cedeze sau sa permita vreo tendinta colaborationista.

Ca o consecinta fireasca, alaturi de dosarul ucrainean, dosarul transnistrean si moldovean urmeaza a fi discutat direct de catre SUA cu Rusia, in momentul cand vor fi intrunite conditiile negocierii pentru pace.

Pregatirea viitoarei negocieri presupune prima data o confruntare la fata locului. Alegerile prezidentiale si cele parlamentare din primavara viitoare si, mai ales, un referendum inutil juridic si sub aspectul integrarii -dar elocvent propagandistic si, mai ales, statistic pe masa negocierii viitoarei paci reprezinta jaloanele confruntarii pana la acel moment, utile ca argumente ale unei marfi expuse si disponibile la tranzactionare.

Din pacate, desi ar fi trebuit sa para pro-vestica si europeana, Moldova a dovedit exact contrariul, atat referendumul cat si realegerea Maiei Sandu fiind pierdute intern si salvate in extremis in diaspora.

Pe termen mediu si lung, acest lucru nu poate fi decat descurajator pentru Occident si de natura sa reduca valoarea de activ negociabil a Moldovei, in favoarea unei Rusii care asteapta sa culeaga tot sau macar cat mai mult in aceasta parte de lume.

Esecul intern al votarilor moldovenesti din ultimele saptamani devine si o problema de securitate pentru Ucraina si Romania. Neavand alte variante inlocuitoare la dispozitie, SUA nu are momentan de ales, liderii actori de prima marime intr-un stat trebuiesc construiti in cativa ani cel putin. Pana atunci Maia Sandu, cea nascuta politic sub auspicii ruso-germane, ramane o solutie de compromis si pentru americani. Cat si cum, e greu de spus intr-un context imprevizibil si care intarzie sa primeasca o forma cat de cat, dar mai ales sub aspectul fragilitatii evidente a unui regim posibil a fi anihilat in primavara, la parlamentare, daca PAS isi va pierde pozitia dominanta actuala.

Mai putin probabil sa ajungem vecini cu lumea rusa la gurile Dunarii, dar este foarte posibil sa ne trezim cu universul rusesc peste Prut, la o aruncatura de bat, cu atat mai mult cu cat situatia economico-sociala si institutionala a statului moldovean tinde la standarde africane, nu euro-atlantice.

Peste toate, nu pot sa nu remarc obsesia Maiei Sandu, similara cu cea a predecesorului sau -Igor Dodon, si aceea a adversarului direct de astazi -Alexandr Stoianoglu, pentru independenta si diferentiere fata de tot ce inseamna Romania si statul roman, repulsia dumneaei cu accente obraznice fata de orice idee politica unionista. Aici, cu slabe exceptii actuale, intreaga clasa politica moldoveana se manifesta cu aceeasi josnicie ranceda, cu putoare bolsevica, scuipand si vituperand impotriva istoriei si conceptului unitar al natiunii romane, uitand ca majoritatea covarsitoare a acestora poseda cetatenia romana.

Din pacate, de acest lucru il uita in mod si mai vinovat guvernul si institutiile justitiei romanesti, cand o liota de cateva mii de persoane, cu presedintele Republicii Moldova in frunte -cetateni romani, savarsesc acte si dau declaratii impotriva indatoririlor fundamentale ce vin la pachet cu pasaportul romanesc.

Fara sa stie si sa inteleaga, un risc de securitate personala il incearca cei cateva milioane de locuitori ramasi in Moldova din stanga Prutului, acel risc al locuitorilor unui teritoriu ce urmeaza a fi negociat in contexte mult mai largi si cu potential tranzactional maxim, strain de orice interes normal si firesc al moldoveanului de rand.

PS: intre timp Georgia da semne ca urmeaza sa intre definitiv sub umbrela ruseasca. Sa speram ca a fost data la schimb, pe Moldova.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie