Proiectul de la Rovina și eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile în extravilan, în atenția Pollyannei Hangan
Joi, 5 august, deputatul USR Plus Pollyannei Hangan a participat la mai multe întâlniri cu cetățenii din municipiul Brad și din comunele învecinate, brădenii aducând în discuție două subiecte extrem de sensibile și problematice: proiectul de la Rovina și eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile în extravilan.
„Mi-am dorit să aflu direct de la brădeni care sunt problemele cu care se confruntă și ce soluții le putem găsi. Discuțiile au fost constructive și mă bucur că numărul celor prezenți la audiențe a fost mare. Cei mai mulți s-au plâns de starea proastă a infrastructurii din municipiul Brad și din zonele adiacente, situație care, din păcate, contribuie la o serie de urmări negative.
O problemă aparte, ridicată în special de cetățeni locuitori ai satelor aparținătoare Bradului, a fost cea a dificultăților întâmpinate la eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile aflate în extravilan (o situație care, spre exemplu, împiedică accesarea unor fonduri europene ce ar putea finanța înființarea unor proiecte agricole în aceste zone).
Totodată, una dintre situațiile fierbinți ale zonei semnalate de cetățeni din Brad, dar și din satele aparținătoare, precum și din comunele București, Crișcior și Buceș, a fost cea a exploatării miniere de la Rovina. Oamenii și-au exprimat îngrijorarea privind impactul asupra mediului al acestui proiect, dacă ar urma să fie derulat, precum și privind consecințele lui asupra sănătății și calității vieții locuitorilor din întreaga regiune” a anunțat deputatul hunedorean.
Deputatul a promis că va reveni la Brad și a mai precizat că speră ca tot mai mulți cetățeni să găsească utile consultările periodice directe.