Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Sabin Demea: România are nevoie de investiții consistente în Sănătate

Sabin Demea: România are nevoie de investiții consistente în Sănătate

Sabin Demea, cel care deschide lista candidaților Forței Dreptei pentru Camera Deputaților în județul Arad, afirmă că România are nevoie de investiții consistente în Sănătate. Sabin Demea este absolvent al Facultății de Medicină și deține un masterat în Management Sanitar.

Sabin Demea propune investiții care să dezvolte medicina viitorului, de la medicină transversală. până la medicină cuantică. ”Vorbim despre medicină avangardistă, cea care salvează vieți. Este vorba de o investiție foarte eficientă. Bineînțeles, nu putem evalua în bani valoarea imensă a unei vieți salvate. Însă putem evalua consecințele economice ale medicinei moderne, care pune accentul pe prevenție, ori ale unor intervenții realizate prin mijloacele chirurgiei laparoscopice, care asigură refacerea rapidă a pacientului. Știm cu toții că este mai bine să provenim decât să tratăm. De aceea, în viziunea mea, Parlamentul trebuie să asigure un buget consistent mijloacelor de prevenție, de la cele din școli și grădinițe, până la cele realizate de institutele medicale naționale. Așa ar fi, de exemplu, programe naționale de prevenție a cancerelor de sân sau de col uterin, care pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate la timp. Dacă facem o evaluare, vedem că, pentru fiecare euro investit în prevenție, economisim trei euro din tratare, recuperare și reintegrare. Nu mai vorbim aici de reducerea suferinței umane, care nu are și nu poate avea preț”, spune Sabin Demea, candidatul Forței Dreptei pentru Camera Deputaților în județul Arad.

Concret, el dorește să promoveze în Parlament trei principii legate de domeniul sanitar și de modernizarea acestuia.

Primul principiu este predictibilitatea. Sabin Demea dorește ca, în calitate de viitor deputat, să promoveze bugetarea predictibilă a marilor programe naționale de sănătate, menite să reducă incidența unor boli grave, de la cancer la boli rare. Astfel, autoritățile sanitare pot aloca resurse pentru programele de screening, pot realiza registre naționale ale unor boli grave și pot planifica resursele necesare pentru atingerea obiectivelor acestor programe naționale de sănătate.

Cel de-al doilea principiu este eficiența cheltuirii banilor publici. Sabin Demea afirmă că, în ultimii ani, au apărut surse diverse de finanțare a domeniului sanitar, însă ele trebuie gestionate în așa fel încât să aibă eficiență maximă. ”Un exemplu este Programul Sănătate al Uniunii Europene. Este vorba de un program multifond, care aduce finanțare din partea Fondului Social European și din partea Fondului European pentru Dezvoltare Rregională, cu o alocare totală de 5,88 miliarde de euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030, prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în ranforsarea sistemului de sănătate, în principal în domenii-cheie, precum diagnosticul și tratamentul cancer, transplant, controlul bolilor transmisibile, inclusiv infecții nosocomiale și altele. Uniunea Europeană elimină, astfel, suprapunerile și programele concurente și încurajează colaborarea dintre diferitele tipuri de autorități pentru planificarea riguroasă a investițiilor. De exemplu, fondurile europene pot fi folosite pentru ridicarea unui spital, fondurile naționale pentru dotarea lui, iar fondurile locale pentru conectarea acelui spital la rețeaua rutieră și feroviară, precum și în amenajarea unui heliport. Cât de mult ne lipsește această gândire strategică reiese din numărul foarte mic de spitale nou-construite”, a spus Sabin Demea.

Cel de-al treilea principiu promovat de candidatul Forța Dreptei Arad este inovarea. ”Avem nevoie de chirurgie robotică, care permite creșterea preciziei intervențiilor. Avem nevoie de digitalizare și de interconectarea bazelor de date, pentru a avea rapid informații despre pacient, dar și educarea continuă a cadrelor medicale. Avem nevoie de Inteligență Artificială, care ne poate ajuta să interpretăm datele furnizate de imagistica medicală. Avem nevoie de medicina cuantică și de utilizarea puterii de calcul pentru a ajuta cercetarea științifică. România poate atrage fonduri europene, dar și alte tipuri de fonduri pentru a stimula acest domeniu. Un exemplu încurajator provine de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, care, împreună cu Universitatea din Rejkjavik, a atras fondurile puse la dispoziție de guvernul islandez pentru combaterea bolilor rare. Avem nevoie de această abordare pentru a salva vieți”, a spus Sabin Demea.

El crede că sistemul medical arădean are angajați valoroși, care pot munci cu succes în spitale moderne. Mai mult, Sabin Demea crede că Aradul, datorită poziționării sale strategice, poate atrage investiții în domenii precum producția de roboți medicali, destinați deopotrivă Europei Centrale și zonei Balcanilor, cu condiția ca autoritățile să aibă o strategie serioasă pentru atragerea companiilor din acest domeniu.

CMF: 11240022

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *