Șmecherii din energie ne pun să plătim cel mai scump curent din Europa iar noi crucificăm magistrații. Tișe: „Hai să vorbim cu cifrele pe masă – toate pensiile magistraților din România înseamnă aproximativ 85 de milioane de euro pe an. Atât. Nu miliarde. Nu prăpastia bugetului!”
Isteria publică din jurul pensiilor magistraților a devenit, în ultimele luni, una dintre temele recurente ale discursului politic și mediatic. Într-o societate apăsată de scumpiri, insecuritate economică și o profundă neîncredere în instituțiile statului, s-a conturat rapid un „vinovat de serviciu”, ușor de identificat și de demonizat: magistratul pensionar. Simplificarea este însă periculoasă și, mai ales, profund înșelătoare, pentru că mută atenția de la problemele reale și structurale ale României.
În timp ce dezbaterea publică este dominată de sloganuri despre „pensii nesimțite”, adevăratele dezechilibre care afectează viața de zi cu zi a românilor sunt rareori abordate cu aceeași intensitate. Un exemplu elocvent este costul energiei electrice. România a ajuns să plătească una dintre cele mai scumpe electricități din Europa raportat la puterea de cumpărare, iar acest lucru se reflectă direct în prețurile tuturor bunurilor și serviciilor: de la pâine și haine, până la chirii, vacanțe sau facturi la utilități.
Această realitate nu este una întâmplătoare. De peste două decenii, pe piața energetică românească activează companii cunoscute generic sub numele de „băieții deștepți”, care au profitat de slăbiciunea statului și de lipsa unei reglementări ferme. Mecanismul a fost simplu: energia produsă ieftin de companii de stat a fost cumpărată la prețuri preferențiale și revândută ulterior la tarife mult mai mari, cu profituri uriașe. Deși Consiliul Concurenței a sancționat aceste practici abia în 2016, demonstrând existența unor contracte anticoncurențiale și a unor abuzuri evidente, efectele reale ale acestor măsuri au fost limitate.
Datele economice confirmă amploarea fenomenului. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, piața de producție a energiei din România era estimată la aproximativ 20 de miliarde de euro. În 2022, valoarea acesteia a explodat la 38 de miliarde de euro, dublându-se într-un singur an. Profitul producătorilor de energie, care era de circa 20%, a ajuns la 40%. Chiar dacă în 2024 piața a revenit la aproximativ 28 de miliarde de euro, nivelul profiturilor a rămas extrem de ridicat, în jur de 26%. În 2025, potrivit datelor oficiale, România se situează printre țările cu cele mai mari prețuri la energie electrică raportate la puterea de cumpărare, cu tarife de până la 1,5 lei pe kWh – aproape dublu față de anul anterior.
În acest context, poziția exprimată de Alin Tișe, în prima zi a Anului Nou, aduce o perspectivă critică asupra modului în care societatea românească își canalizează furia. „Problema României nu sunt magistrații pensionari. Realitatea cruntă: o nație întreagă și-a găsit vinovații de serviciu – magistrații pensionari. Trăim într-o țară în care furia a devenit politică în spațiul public, iar ura transmisă poporului a devenit instrument de guvernare”, afirmă acesta. În opinia sa, România nu mai caută adevărul sau soluțiile, ci țapi ispășitori care pot fi sacrificați simbolic pentru a da impresia că „s-a rezolvat problema”.
Tișe atrage atenția și asupra disproporției dintre percepție și realitate: „Hai să vorbim cu cifrele pe masă, nu cu furci și torțe: toate pensiile magistraților din România înseamnă aproximativ 85 de milioane de euro pe an. Atât. Nu miliarde. Nu prăpastia bugetului”. Dezbaterea morală poate exista, spune el, dar numai dacă este purtată corect și aplicată tuturor formelor de dezechilibru și imoralitate din societate, nu selectiv și ipocrit.
În timp ce atenția publică este concentrată obsesiv asupra magistraților, adevăratele pierderi se produc în alte domenii, mult mai profitabile și mai puțin discutate. „Jaful adevărat se petrece în plină zi, de exemplu, în domeniul energiei. Acolo nu mai vorbim de moralitate, ci de dezmăț. Nu mai vorbim de muncă, ci de speculă pură”, subliniază Tișe. Tișe evocă situații în care firme cu doar câțiva angajați realizează profituri uriașe, de ordinul zecilor de milioane de euro, fără inovație sau risc real, ci prin simpla intermediere a unei resurse esențiale.
De ce nu există aceeași furie publică în aceste cazuri? Răspunsul, sugerează Tișe, este incomod: „Acești bani nu au chip, nu au robă, nu pot fi demonizați ușor. Sunt prea bine conectați și prea bine organizați”. Este mult mai simplu să lovești într-o categorie deja stigmatizată decât să te confrunți cu adevăratele centre de putere economică.
Concluzia lui Alin Tișe este una dură, dar necesară: problema României nu sunt magistrații pensionari și nici cei activi. „Problema României este ipocrizia, lașitatea și refuzul de a privi jaful acolo unde doare cu adevărat. Dublul standard.” Până când această realitate nu va fi recunoscută deschis, societatea va continua să se certe cu sine însăși, în timp ce adevărații beneficiari ai sistemului vor număra banii în liniște, iar nota de plată va fi suportată de toți ceilalți.
