Țuica de cireșe, „nectarul” moților criseni ascuns în butoaie din lemn de dud: Se obținute exclusiv din cireșe de pădure sau cireșe amare!

În satele din Munții Apuseni, la poalele Muntelui Găina, o băutură rară, rafinată și plină de tradiție a început să dispară treptat din peisajul rural: țuica de cireșe. Cunoscută drept una dintre cele mai apreciate băuturi tradiționale ale moților crișeni, țuica de cireșe era odinioară nelipsită de la sărbători, întâlniri familiale și, mai ales, de la faimosul Târg al de Fete de pe Muntele Găina.

Astăzi, această licoare rară a devenit un adevărat lux, greu de găsit și cu un preț pe măsură: 200 de lei litrul pentru o țuică cu un an vechime, iar cele cu rafinament sporit și ani buni în butoi pot atinge fără probleme 700 de lei litrul sau chiar mai mult, concurând la nivel de preț cu cele mai rafinate băuturi alcoolice internaționale, precum coniacul sau whisky-ul de colecție.

O tradiție pe cale de dispariție

Țuica de cireșe era produsă în special în comunele Bulzeștii de Sus și Blăjeni, localități aflate în inima Munților Apuseni, la umbra legendarului Munte Găina. Aici, moții crișeni au dus mai departe, timp de generații, meșteșugul distilării acestei băuturi speciale, obținute exclusiv din cireșe de pădure sau cireșe amare, culese manual din livezile sălbatice sau din pomii crescuți în jurul gospodăriilor.

Din păcate, tradiția începe să se stingă. Chiar dacă cireșii rodesc din plin, satele îmbătrânite duc lipsă de tineri care să mai iasă la cules. În anii ’80, povestesc localnicii, în comuna Bulzeștii de Sus se adunau peste 20 de tone de cireșe într-un sezon, culesul dura o săptămână, iar întreaga familie – de la bunici până la nepoți – participa la efortul colectiv. Astăzi, doar câteva cazane mai funcționează ocazional, iar zgomotul specific al distilării a devenit o amintire.

Un proces meticulos și nobil

Țuica de cireșe nu este o băutură ușor de obținut. Procesul implică fermentarea fructelor bine coapte, urmată de distilarea borhotului în cazane din cupru, de două ori, pentru a obține un produs cu o tărie între 40 și 60 de grade. Această dublă distilare oferă licorii o puritate și o finețe aparte, în timp ce aroma subtilă a cireșei îi conferă o identitate gustativă inconfundabilă.

Dar poate cel mai important element în definirea calității țuicii este butoiul de păstrare. Cele mai căutate sunt butoaiele din lemn de dud, considerate superioare datorită proprietăților lor naturale: conferă băuturii o culoare galben-aurie și permit o maturare lentă, care accentuează aromele și catifelează tăria. În astfel de butoaie, țuica de cireșe poate fi păstrată zeci de ani, fără a-și pierde din calități – ba chiar devenind mai bună cu trecerea timpului.

Cerere mare, ofertă aproape inexistentă

Pe piața liberă, țuica de cireșe este o raritate. Nu o găsești în supermarketuri și nici măcar în majoritatea târgurilor tradiționale. Cei care o au, de obicei localnici sau cunoscători ai zonei, o vând în cercuri restrânse, iar prețul reflectă atât raritatea, cât și efortul uriaș necesar producerii ei. În funcție de vechime și rafinament, un litru poate ajunge la 700 de lei sau chiar mai mult, comparabil cu băuturile exclusiviste de import.

Patrimoniu cultural în pericol

Țuica de cireșe este mai mult decât o băutură. Este o expresie a identității culturale a moților, o mărturie vie a unui mod de viață simplu, dar profund legat de natură, familie și comunitate. Pe măsură ce generațiile mai în vârstă se sting, iar tinerii pleacă spre orașe, riscul ca această tradiție să se piardă devine tot mai real.

Păstrarea și revitalizarea acestei tradiții ar putea reprezenta nu doar o măsură de conservare a patrimoniului imaterial al României, ci și o oportunitate economică pentru turismul rural și pentru brandingul produselor autentice. Țuica de cireșe ar putea deveni un produs protejat, cu indicație geografică și recunoaștere internațională, așa cum s-a întâmplat în alte țări europene cu produse similare.