Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

(VIDEO) Apele din Banat au fost repopulate cu lostrițe

(VIDEO) Apele din Banat au fost repopulate cu lostrițe

Specialiștii în salmonicultură ai Direcției Silvice Caraș – Severin au derulat în anii trecuți un program de repopulare cu lostriță a apelor curgătoare și lacurilor de munte din județul Caraș – Severin.

Proiectul prevedea repopularea râurilor Cerna și Nera și a lacurilor de acumulare Poiana Mărului și Rusca Teregova, unde există condiții bune pentru dezvoltarea și înmulțirea lostrițelor.

Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au recoltat pentru prima oară icre și lapți de la mai multe lostrițe ajunse la maturitate din bazinele Păstrăvăriei Valea Bei din cadrul Ocolului Silvic Sasca Montană, după o procedură specială, folosindu-se un antestezic special. Materialul de reproducere a fost amplasat într-un incubator, iar puieții de lostriță vor fi folosiți pentru repopularea apelor din fondurile piscicole gestionate de Direcția Silvică Caraș – Severin.

Lostrița, Hucho hucho, este un pește răpitor dulcicol din familia Salmonidae, fiind cel mai mare salmonid din țara noastră. Poate ajunge la 1 metru lungime și s-au înregistrat exemplare cu o greutate de până la 52 de kilograme. Trăiește între 15 și 20 de ani în apele curgătoare de munte din bazinul superior al Dunării. Specia este endemică în bazinul Dunărean.

Pe vremuri răspândit în numeroase ape din România, specia a avut de suferit în prima jumătate a secolului trecut, aproape dispărând. În urmă cu cinci decenii a început repopularea cu lostriță pe mai multe râuri din țară și eforturile pentru salvarea speciei.

sursă: Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA

2 thoughts on “(VIDEO) Apele din Banat au fost repopulate cu lostrițe

  1. Inainte de a pune BALIVERNE vorbiti cu SPECIALISTII !!! ……….. Andrei TOGOR stie ce PUBLICATI VOI ???? sau ………. pe el nu-l intreaba nimeni ca e un ,,pierde vara” ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *